Matei Bejenaru

 

Extras din textul publicat în catalogul Periferic 5, Editura Muşatinii Suceava, 2002

In 2001, privind retrospectiv la aproape 5 ani de la prima editie si incercand sa fac o analiza cat mai lucida a festivalului Periferic, afirmam ca aparitia si dezvoltarea acestuia la Iasi a avut, pentru cei implicati in organizarea lui, o valoare „terapeutica” impotriva provincialismului. Proiectul Periferic a ramas un proiect utopic in masura in care el a dorit sa „reproduca” proiecte ale metropolei si sa se legitimeze in cadrul sistemului global de validare si ierarhizare a artei contemporane. In acelasi timp el a ramas si un proiect realist in masura in care a dinamizat viata artistica locala conectand-o la circuitul deschis al ideilor si incearcand sa realizeze o infrastructura artistica independenta care sa asigure comunicarea cu un public ce a trebuit format si informat apoi cu consecventa.
Exista doua categorii de premise care au facut posibila aparitia Periferic-ului la Iasi. Prima ar tine de contextul istoric si cultural local, iar a doua de situatia artelor vizuale romanesti din prima jumatate a anilor '90.

Privind spre trecut

Cu o populatie de aproape 400.000 de locuitori, orasul Iasi este vechea capitala a regiunii istorice romanesti Moldova, a carei parte estica o constituie Republica Moldova, descendenta din fosta Uniune Sovietica. La mijlocul secolului al XIX-lea, elitele iesene au jucat un rol esential in formarea statului roman modern prin unirea principatelor Moldova si Valahia in 1859, precum si in obtinerea independentei Romaniei de sub suzeranitatea Imperiului Otoman in 1877. Aceleasi elite au fost si actorii principali ai scenei culturale romanesti, preponderent literare, din aceeasi perioada. Dupa aceste momente istorice, pe masura ce Bucurestiul, noua capitala a Romaniei, creste tot mai mult in importanta economica, politica si culturala, orasul Iasi pierde startul dezvoltarii industriale si implicit al modernizarii, se marginalizeaza si este supus unei continue „hemoragii” de valori catre capitala care aloca resursele si oportunitatile. Tinand cont de aceste date istorice, coroborate cu mostenirea a 50 de ani de comunism, situatia culturii iesene in primii ani de dupa caderea comunismului putea fi caracterizata prin traditionalism academic, izolare si paseism. Privit dintr-un alt unghi, Iasul ramane un  important centru al ortodoxiei romanesti care primeste o data pe an aproape un milion de pelerini cu ocazia sarbatorii Sfintei Parascheva si o lege nescrisa face ca Mitropolitul Moldovei de la Iasi sa fie cel desemnat a deveni Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Existenta unor straturi de cultura si istorie ma indreptateste sa afirm ca acest oras, care este al doilea centru universitar al Romaniei, are un important potential cultural ce, din pacate, este insuficient folosit . De felul in care tanara generatie de intelectuali va sti sa gestioneze raportul dintre identitatea locala si ideile noi ale lumii deschise, prin adoptarea formelor de expresie contemporana (in cazul Periferic-ului sa spunem folosirea „englezei artelor vizuale”), va depinde, in cele din urma, contextul cultural local creat.
Performance art a fost genul artistic ales pentru primele doua editii ale Periferic-ului, pentru ca se „consuma la timpul prezent” si pentru ca a fost „marginal” si „ieftin” pentru artistul roman. O alta explicatie pentru „proliferarea” artei de tip performance in anii ’90 a fost data de necesitatea artistilor de a raspunde la schimbarile profunde si rapide politice si sociale din Romania post-comunista. Ileana Pintilie, organizatoarea festivalului de performance Zona de la Timisoara scria in catalogul Zona 3 ca inainte de 1989 „in contextul artei romanesti, deosebit marcat de o lunga dictatura politica personala, performance art a insemnat pentru cativa artisti o forma de evaziune prin care s-au putut sustrage presiunii de natura ideologica”. Dupa caderea comunismului, „performance art a devenit si o alternativa la genurile traditionale si un mijloc de a comunica mai direct cu publicul.”

Festivalul Periferic la sfarsit de ciclu

De la prima editia a sa, din 1997, festivalul Periferic a „colectat” constant proiecte artistice care problematizau raportul cultural „margine-centru”. La inceput si genurile artistice alese, in special performance-ul, erau periferice in contextul local, singurul element „central” din eveniment fiind spatiul Centrului Cultural Francez din Iasi. Care au fost factorii care au facut ca manifestarea sa creasca an de an? Poate motivatia organizatorilor, un grup de tineri artisti vizuali organizati mai tarziu in Asociatia Vector, de a depasi o conditie provinciala pe care mediul local o impunea, poate potentialul cultural local de care vorbeam anterior care a facut ca, pe parcurs, sa se creeze o solidaritate intelectuala intre tinerii artisti, scriitori, filosofi ieseni si poate „capitalul de simpatie” din partea celorlalti artisti si critici romani. De fapt, cu totii am inteles ca lumea artistilor vizuali este mica, intr-o cultura in care literatura si scriitorii au o pozitie dominanta. Am mai constientizat ca arta contemporana romaneasca se va dezvolta in afara sistemului anchilozat al artei oficiale si ca simpozioanele, mesele rotunde si workshop-urile vor ajuta studentii sa faca si sa gandeasca arta contemporana in lipsa studiului sistematic al acesteia in invatamantul artistic romanesc.
In decursul primelor 5 editii, am invitat majoritatea artistilor romani consacrati, care au expus alaturi de studenti selectati in urma unor concursuri de proiecte. In ceea ce priveste contactul cu artistii si curatorii straini, cu toate ca acestia au fost tot mai prezenti, in ultimele doua editii avand expozitii compacte (Girls Show - artiste din Cehia, curator Radek Vana ; Interferente - artisti francezi din regiunea Marne, curator: Matei Bejenaru), a fost destul de dificil sa se faca si sa se intretina legaturi cu institutii profesioniste din strainatate (galerii, muzee, centre de arta, publicatii). Desigur, la primele editii ale Periferic-ului nu au participat marile nume vehiculate in sistemul international al artei contemporane, pentru ca nu a fost posibil atunci un plug-in cu acestea sau cu institutiile care ii reprezinta, insa este interesant ca artistii straini, unii in crestere (emerging artists) sau altii care si-au asumat conditia de a nu intra in sistem, au venit cu o alta experienta si viziune. Un alt factor important in realizarea acestui plug-in a fost dezvoltarea unei infrastructuri independente in Romania (galerii, fundatii, centre de arta), proces inceput in anii ’90.
Consider ca dezvoltarea cantitativa a Periferic-ului (mai multi artisti, mai multe spatii de expunere etc.) a fost o strategie asumata, care a adus avantaje si dezavantaje. La fel cum pentru lansarea unui nou satelit si plasarea lui pe orbita cere un mare consum de energie, la fel s-a intamplat si cu acest festival. Pentru a-l face vizibil mai ales in context local, trebuiau prezentate cat mai multe lucrari diferite, noutatea lor fiind la fel de importanta ca si valoarea lor artistica. Castigul cel mai mare a fost impunerea spatiului Baii Turcesti din Iasi prin organizarea in cadrul festivalului a mai multor expozitii site-specific. Monumentalitatea, planul arhitectural, picturalitatea spatiilor interioare faceau din Baia Turceasca un spatiu excelent pentru un viitor Centru de Arta Contemporana.
Pana la editia a 5-a, Periferic a fost finantat in majoritate cu bani din afara Iasului (CIAC Bucuresti, Pro Helvetia, Ministerul Culturii, Ambasada Olandei) si am fost perfect constienti ca, pe termen mediu, aveam sanse de a-l continua doar daca am fi implicat finantari locale. Din pacate, zona Moldovei si orasul Iasi au reprezentat regiunea cel mai putin dezvoltata economic din Romania, resursele si oportunitatile locale fiind foarte limitate, iar accederea la ele a presupus un lobby foarte atent la nivelul politicienilor si oamenilor de afaceri locali, pentru care arta contemporana a ramas prea marginala pentru a le trezi interesul. Cu toate acestea, Periferic-ul, prin dimensiunea sa internationala, a avut atu-ul de a atrage atentia asupra orasului Iasi, inclusiv sub aspectul turistic sau al investitiilor straine.
Atunci, dupa ce am reusit „sa punem satelitul pe orbita” pot concluziona ca dupa ce si-a castigat un loc in contextul romanesc, prin impunerea artei contemporane intr-un mediu local traditionalist dar cu potential cultural, dupa ce a format un public interesat si a creat o coeziune intre artistii vizuali locali si tinerii scriitori si filosofi, strategia de dezvoltare a Periferic-ului a trebuit sa se orienteze catre gestionarea identitatii locale in ideea castigarii vizibilitatii sale internationale. Acesta a fost si motivul pentru care editia a 5-a festivalului s-a transformat in prima editie a Bienalei Internationale de Arta Contemporana Periferic.

Jucatori locali - jucatori globali

Analiza sistemului international al artei, ca parte a infrastructurii culturii contemporane, precum si a principalilor sai actori, artistii, a fost tema principala a Bienalei Periferic din 2001, al carei titlu a fost Jucatori locali - jucatori globali. Bazele ideologice si conditiile productiei artistice, aspecte ale reprezentarilor multiculturale, competitia pentru castigarea vizibilitatii internationale, mecanismele alocarii resurselor, construirea identitatii culturale locale in contextul procesului de globalizare, au fost idei dezbatute in cadrul unui simpozion la care au participat artisti, critici, filosofi, sociologi romani si straini.
Pe langa de-acum obisnuita sesiune de performance de la Centrul Cultural Francez, Bienala a mai gazduit si doua expozitii de arta contemporana. Prima, intitulata Istorii, a fost organizata in Baia Turceasca si a colectat istorii personale povestite de artisti in filme si instalatii video, interventii site-specific si performance-uri. Conceptul a impus si caracteristica narativa a majoritatii lucrarilor, in care dominau mitologiile personale. In expozitia Istorii, ecranele video sau de proiectie si intunericul au fost solutia prin care s-a putut domina artistic spatiul puternic si seducator al Baii Turcesti. Relatia cu arhitectura a fost importanta in toate expozitiile temporare (nu mai lungi de 3 zile) organizate aici. A doua expozitie, Intersectii, a fost organizata la Palatul Culturii din Iasi si a reprezentat o selectie a unor artisti francezi din regiunea Marne.
Periferic-ul din 2001, ca proiect ce a incercat sa forteze limitele de acceptare ale locului, a atins maximul dezvoltarii cantitative pe orizontala, numarul mare de artisti - de la tineri studenti pana la „jucatori globali” - si bugetul redus facand ca lucrarile sa fie realizate cu materiale putine.

Privind spre viitor

Consideram la acea vreme ca un fapt care ar fi dinamizat si profesionalizat scena romaneasca de arta contemporana ar fi fost aparitia unor noi curatori care sa lanseze provocari expozitionale valoroase. Era o posibilitate de a influenta si atrage acele discursuri artistice care aveau coerenta si atitudine, atribute necesare pentru validarea lor. A fi curator in contextul romanesc este o activitate cu nebanuite dificultati, care pornesc de la atragerea si gestionarea resurselor, organizarea fizica a expozitiilor si lucrul cu artistii. Foarte putini realizeaza efortul depus in ducerea la bun sfarsit a unui eveniment, deci si compensatiile sunt limitate.

Si pentru ca nomadismul era un concept des vehiculat la acea vreme, iar bienalele, artistii si curatorii nomazi deveneau tot mai vizibili, m-am intrebat daca invitarea unui curator strain pentru Bienala Periferic din 2003, care sa vina cu o noua perceptie asupra contextului nostru artistic in relatie cu cel international, nu ar fi fost o solutie pentru upgrade-ul asteptat.